În perioada iunie – decembrie, 2022, Platforma Națională a Femeilor din Moldova, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor implementează proiectul SecondChance4She, adresat femeilor care se află în regim de detenție în cadrul Penitenciarului Rusca din orașul Hâncești. În cadrul proiectului, cu suportul Fondului Canadei pentru Inițiative Locale în Republica Moldova (CFLI) a fost lansat un Atelier de Creație, echipat cu materie primă, echipament tehnic, accesorii, cărți educaționale, utile pentru procesul de creare și învățare a unei meserii, care pot stimula idei de afaceri și contribui la reorientarea în câmpul muncii, odată ispășită sentința.
”Este necesar un efort continuu și implicarea maximă din partea instituțiilor și actorilor relevanți pe perioada detenției, dar mai ales imediat după ispășirea pedepsei, pentru a asigura un proces complex de reintegrare în societate și în câmpul muncii. Este foarte important să educăm o societate liberă și lipsită de stereotipuri în raport cu oamenii care vin cu o experiența mai sensibilă” a menționat Domnul Anatolie Falca, Comisar Principal de Justiție al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Notă: Atelierul de Creație din cadrul Penitenciarului Rusca din or. Hîncești a fost dezvoltat și echipat cu suportul Fondului Canadei pentru Inițiative Locale în Republica Moldova (CFLI), în cadrul proiectului SecondChance4She, implementat de Platforma Națională a Femeilor din Moldova, în colaborare cu Administrația Națională a Penitenciarelor. Pe parcursul proiectului, 120 de femei au beneficiat de un program intens de reabilitare socială și economică, având acces la consiliere psihologică individuală, seminare de pregătire, sesiuni de instruire pas cu pas, pe subiectele lansării unei activități economice și a reintegrării în societate și în câmpul muncii, odată cu ispășirea sentinței.