Președintele A.O. Platforma Națională a Femeilor din Moldova, Iulia Costin, a avut astăzi mai multe întâlniri cu femeile antreprenoare, înscrise în proiectul „Business Academy for Women” (BAW), în cadrul unei vizite de studiu la Congaz, Comrat.
Potrivit doamnei Iulia COSTIN, femeile din Republica Moldova sunt active, deschise spre inovație și motivate pentru a explora domeniul afacerilor. Interesul și entuziasmul acestora demonstrează o dorință și un potențial enorm care trebuie valorificat pe deplin. „Rolul femeii în dezvoltarea economică a unei țări și a afacerilor, în particular, este unul crucial. Prin susținerea antreprenoriatului în rândul femeilor, Guvernul Republicii Moldova și Ministerul Economiei și Infrastructurii urmărește creșterea bunăstării economice atât a țării, cât și a fiecărei familii în parte”, a punctat Iulia Costin.
Cele 30 de femei antreprenoare, înscrise la componenta PLATO a Proiectului „Business Academy for Women”, au inițiat mai multe vizite la companiile mari, pentru a prelua din experiența și bunele practici ale acestora. Acestea au vizitat pensiunea agroturistică „Gagauz Sofrasi” din Congaz, administrată de o antreprenoare beneficiară a unui ajutor nerambursabil de stat din cadrul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie (PARE 1+1) în valoare de 200 mii de lei. Cu suportul acestui proiect investițional, antreprenoarea a construit un mini complex hotelier și un restaurant. Complexul turistic, înființat în 2016, asigură loc de muncă pentru 14 femei și 6 bărbați. Proprietara a specificat că intenționează să dezvolte în continuare afacerea și ideile sale ambițioase.
Vizita de studiu s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri privind activitatea întreprinderilor gestionate de femei. Totodată, antreprenoarele au accentuat necesitatea creării de parteneriate între companiile mari și mici pentru a putea accede pe piața externă. Doamna Costin a menționat că întâlnirea de la Congaz a fost un bun prilej pentru a scoate în evidență reușitele și problemele cu care se confruntă antreprenorii din teritoriu în activitatea curentă. În context, Iulia Costin a informat antreprenoarele despre lansarea ghișeului unic pentru actele permisive, care facilitează procesul de eliberare a documentelor, atât pentru antreprenori, cât şi pentru autoritățile publice emitente.
Totodată, dumneaei a accentuat că antreprenoriatul din regiuni va fi susținut în continuare prin programe guvernamentale, iar inițiativele și propunerile reprezentanților întreprinderilor mici și mijlocii vor fi luate în calcul de Ministerul Economiei și Infrastructuri, pentru ca mediul de afaceri și economia din regiune să se dezvolte cu succes.
Programul PLATO este parte componentă a proiectului „Business Academy for Women”, un instrument de perfecționare a abilităților manageriale ale antreprenoarelor, care constă în împărtășirea experienței participantelor la program și preluarea cunoștințelor și a experienței din diferite domenii de la managerii și experții întreprinderilor mari. Proiectul „Business Academy for Women” urmărește promovarea abilităților economice și sociale ale femeilor, inclusiv și ale celor din regiunile rurale, prin reducerea inegalității de gen și sporirea accesului acestora la resurse financiare, servicii, tehnologii inovaționale și oportunități de dezvoltare. Proiectul este finanțat de către Uniunea Europeană (EU), implementat de către Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în parteneriat cu Centrul Internațional de Promovare a femeilor în Business (ICAWB).