Bîrsanu Lidia, fondatoare SRL ,,ELAVIA-CONFEX

„Dacă nu vă reuşeşte ceva, nu disperaţi, mergeţi înainte”

Ideea de a-mi deschide o afacerea mi-a apărut în timp ce făceam cursuri de croitorie la o şcoală profesională din satul Griforouca, Sîngerei. Învăţând domeniul confecţiilor m-am îndrăgostit de această profesie şi m-am gândit că ar fi bine să dezvolt o afacere pe baza ei. Aici a apărut şi primul obstacol – lipsa surselor financiare, dar oricum aveam o mare dorinţă de a-mi deschide propria întreprindere.
Soluţia nu s-a lăsat mult aşteptată, am fost invitată la un seminar organizat de către Asociaţia „Pro-Business Nord” în incinta incubatorului de afaceri. Acolo am făcut cunoştinţă cu doamna Natalia Bîlici care mi-a propus să particip la „Programul de Dezvoltare a Carierei pentru Femei” componentă a proiectului “Dezvoltarea micro-întreprinderilor” organizat de către „Pro-Business Nord”.

Am participat şi am ocupat locul doi în cadrul concursului business planurilor, câştigând un grant care mi-a fost suficient pentru a-mi începe activitatea. La început nu eram încrezută în mine, erau doamne cu o experienţă mai vastă, însă lecţie după lecţie am învăţat cum e mai bine să creezi o afacere, am discutat şi cu psihologii care mi-au ridicat moralul. Iar, faptul că am ieşit pe poziţia a doua mi-a arătat că prin multă muncă şi dorinţă poţi dobândi multe.

Acum, sunt proprietara atelierului de croitorie Versavia Style, activez din luna martie curent. Ne conducem după motto-ul „Facem totul pe măsura ta”. În atelierul nostru se creează stil şi rafinament. Este un atelier tradiţional unde puteţi găsi rezolvarea problemelor vestimentare: reparare de orice tip, transformări la ţinute, tighelarea draperiilor cât şi servicii de broderii. Aici vă puteţi pune în practică orice idee şi realiza orice model după revistele de modă în domeniu. Costumele create de sunt unice potrivindu-se cel mai bine celui pentru care a fost croit.

La moment am comenzi destul de multe şi uneori chiar nici nu reuşesc, de aceea lucrez şi sâmbetele ca să satisfac clienţii şi să nu-i pierd.

Desigur că acesta nu este apogeul meu, vreau să cresc şi să-mi dezvolt afacerea, de aceea particip la diferite programe cu alte idei. Îmi doresc să cresc dintr-un atelier la propria fabrică de confecţiei a unei linii vestimentare. Astfel, investesc în dezvoltarea mea personală şi profesională, particip la diverse seminare şi trening-uri unde învăţ multe lucruri noi şi totodată cunosc multe persoane noi.
Susţin femeile care doresc să facă ceva, multora din cunoscutele mele le-am recomandat să meargă la cursurile la care merg şi eu. Totodată am ajutat să se înscrie în cadrul proiectului şi acum şi ele şi-au deschis o afacere după ce au câştigat câte un grant. Recomand femeilor să nu-şi piardă niciodată încrederea în sine, mereu să încerce, iar dacă nu vă reuşeşte ceva, nu disperaţi, mergeţi înainte.

Pe lângă afacere sunt mamă a două fetiţe, Mihaela şi Versavia. Astfel, timpul meu liber implică neapărat copii, deseori particip la evenimente organizate pentru ei şi practic pictatul pe faţă.


Acest articol a fost creat de catre Asociatia Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM), in cadrul proiectului „Istoria mea de succes”, cu sprijinul Programului ONU „Femeile in politica”, implementat de Entitatea Natiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen si Abilitarea Femeilor (UN Women) si Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), in parteneriat cu Fundatia Est-Europeana si Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finantat de Guvernul Suediei.