Cristina Maimescu, Director Şarm Comunicare

„Totul se poate doar trebuie să Lupţi”

 Succesul meu în afacere este în faptul că tratez clienţii mei cum tratează medicul pacienţii, ca o mamă care are grijă de copiii săi, să nu le lipsească nimic, le ajută încet să calce pe treptele vieţii, mereu sunt gata să îi ascult şi împreună cu ei să găsim soluţia necesară.

Sunt specialist în limbi străine, dar viaţa m-a dus spre un alt domeniu de activitate. Acum promovez afacerile străine pe piaţa din Republica Moldova.

Decizia de a-mi lansa propria afacere a venit după ani de experienţă în domeniul afacerilor străine în special cele din Italia şi Spania. Totul a început în anul 2009 când lucram ca traducătoare de limbă italiană şi engleză pentru firme străine. De acolo am învăţat cum să îşi croieşti propriul drum, propria activitate, am învăţat foarte multe de la clienţii cu care lucram. Şi aşa într-o zi mi-am zis de ce nu aş putea şi eu să fac ceva?, şi m-am pornit cu acest obiectiv. Cu paşi lenţi mi-am adus obiectivul spre realizare.

În anul 2012 am fondat propria mea afacere„Sarm Comunicare” . Activitatea acesteia este de a oferi consultanţă în afaceri şi management, o gamă largă de servicii pentru companiile străine cât şi pentru investitirii care doresc să se intre pe piaţa de afaceri din Moldova.

Nu a fost uşor, cu dificultăţi, urcuşuri şi coborâşuri, dar nu m-am dat bătută. Mi-am realizat visul de a fi antreprenoare, cineva important pentru ca familia şi copii mei să se mândrească. În plus vreau să le ofer copiilor mei ceea ce eu nu am avut în copilărie.

Originară din satul Sipoteni, Călăraşi, Cristina Maimescu povesteşte că este dintr-o familie numeroasă şi părinţii nu i-au putut oferi un viitor pe care şi-l dorea. Astfel, de la vârsta de 17 ani a început să lucrez pentru a studia şi a-şi realiza visul.

Cristina Maimescu2Sunt mândră de realizările mele, acum la noi sunt foarte multe companii de consultanţă în afaceri, concurenţa e mare dar i tiind să merg mai departe. Recunosc că sunt experţi mai puternici cu experienţă, de aceea citesc mult, particip la diferite seminare, forumuri internaţionale, tot ce e legat de business mă interesează şi mă implic. Piaţa serviciilor de consultanţă este o piaţă tânără cu potenţial de dezvoltare pe termen mediu şi lung.

Dezvoltarea unei afaceri în domeniu depinde de investiţii, profesionişti, logistică, know-how, comunicare cu piaţa consumatorilor, identificarea nevoilor şi promovarea serviciilor de consultanţă. Sarm Comunicare are un număr mare de clienţi, firme străine care şi-au deschis o afacere pe teritoriul Republicii Moldova.

Mentor mi-a for un prieten foarte bun, este pentru mine ca un tată. Mi-a dat foarte multe sfaturi din propria lui experienţă, permanent mă învaţă ceea ce e bine, ascult şi implementez sfaturile sale căci îmi ajută enorm.

În viaţă nimic nu e uşor, dar nici imposibil. Am ajuns la gândul că Totul se Poate doar să-şi doreşti şi să tinzi spre scopul tău. Ştiu că nu e uşor dar cine a zis că viaţa e uşoară? Îndemn toate doamnele şi domnişoarele să îşi realizeze visurile, toţi avem visuri dar din frică nu le realizăm. Eu am reuşit, viaţa cu greutăţile ei nu m-a înfrânt din contra m-a făcut să devin mai puternică, mai sigură pe mine şi de aceea acum cu adevărat pot să spun sunt o femeie Împlinită şi cred că Fiecare dintre noi poate…

Un mesaj pentru toate femeile care vor să devină cineva şi nu pot din anumite circumstanţe. Eu am fost aşa ca voi dar am reuşit, fără bani, fără studii, am reuşit; la început e greu dar lupţi şi realizezi că Totul se poate doar trebuie să lupţi pentru ceea ce cu adevărat îţi doreşti.


Acest articol a fost creat in cadrul proiectului „Istoria mea de succes”, cu sprijinul Programului ONU „Femeile in politica”, implementat de Entitatea Natiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen si Abilitarea Femeilor (UN Women) si Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), in parteneriat cu Fundatia Est-Europeana si Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finantat de Guvernul Suediei.