Diana Boico, Director General „Indigo” SRL, Agenţia de publicitate
„Cheia succesului sunt oamenii care lucrează cu tine”
Și-a făcut studiile în domeniul medicinii iar acum conduce una dintre cele mai de succes companii de publicitate din țară. După absolvirea facultății a decis să-și continue cariera în domeniul comunicării. După o experiență într-o agenție locală de publicitate unde a lucrat cu clienții internaționali a devenit manager în dezvoltarea afacerii. Iar în 2003 și-a fondat propria agenție. „A fost un moment oportun și am avut de unde învăța, iar în 2006 am devenit una dintre companiile cu cel mai mare ritm de dezvoltare și am primit afiliere internațională cu rețeaua Ogilvy” , povestește antreprenoarea.
Femeia își amintește că primul obstacol pe care l-a întâlnit la început a fost lipsa experieneței. „Am început afacerea necunoscând toate subtilitățile unei afaceri în comunicare. Prin afiliere cu companile internaționale am obținut cunoștințele care ne-au ajutat să structurăm afacerea și să prestăm servicii la standarde internaționale”.
În același timp un alt obstacol este și piața mică, care are doar trei miloane de consumatori. „Însă, acest moment nu ne împiedică să prestăm lucruri frumoase pentru clienții noștri, dar ne plafonează nivelul de creștere”, explică Diana Boico.
Acum se orientează si la piața internațională. „Noi avem campanii de publicitate, produse pentru clienti multinaționali care au rulat și în afara Republicii Moldovei. Practic noi deja exportăm serviciile noastre”.
Pentru a fi mereu la curent cu cele mai noi inovații, Diana Boico investește în dezvoltarea sa și a echipei. „Nu am un budget personal pentru dezvoltare personală, dar în cadrul companiei avem o cotă aparte din budget pe care o dedicăm dezvoltării profesionale”. Totodată explică „domeniul publictar este foarte dinamic. Strategiile și modalitățile de promovare a clienților noștri se schimbă de la zi la zi. Lucrurile pe care le urmăresc în permanență sunt tendințele în domeniu, plus literatura din domeniu. O altă resursă pe care o utilizez este comunicarea cu oamenii de succes din domeniul meu, cu care discut la diverse întâlniri, forumuri, locale și internaționale”.
Despre marketing și comunicare a învățat în timp ce avea un job part-time la o companie de telefonie mobilă. Însă ne mărturisește că soțul, Eugeniu este principalul susținător care a crezut în ea și a sprijinit-o în lansarea ei în afaceri.
Totuși, ne destăinuie că dacă s-ar afla din nou în fața alegerii meseriii, s-ar dedica, poate, unui alt domeniu. „Mi-aș încerca puterile în genetica medicală- o pasiune pe care o urmăresc în paralel cu domeniul comunicării”.
Nu se consideră un promotor activ al femeilor, dar fiind femeie și având ca și angajați o mare parte femei, le înțelege interesele și se străduie să le promoveze cu orice posibilitate. Totodată, zâmbind, spune că compania are deja 23 de copii.
În timpul liber comunică cu copiii, citește și aleargă dimineața în parc, în timp ce restul orașului doarme. Deoarece tinde spre rezultate bune, ani la rândul împreună cu brăndurile pe care le promovează a câștigat trofeul „Brandul Anului” oferit de Camera de Comerț si Industrie.
Femeilor care doresc să se lanseze în afaceri le recomandă să își aleagă un domeniu care le va aduce satisfacție pe termen lung și totodată în activitatea care le place să-și caute sursa de venit.
În același timp, Diana subliniază că este important ca orice antreprenoare să cunoască cum să planifice și să supervizeze componenta financiară a companiei sale. Și, in primul rind, să-și aleagă bine partnereii și angajații, căci cheia succesului sunt oamenii care lucrează cu tine.
Acest articol a fost creat in cadrul proiectului „Istoria mea de succes”, cu sprijinul Programului ONU „Femeile in politica”, implementat de Entitatea Natiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen si Abilitarea Femeilor (UN Women) si Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), in parteneriat cu Fundatia Est-Europeana si Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finantat de Guvernul Suediei.