Nadejda Vameş, Fondator „NadejdaVameş Interiors” SRL
„Afacerea necesită timp”
Prima clientă am convins-o după o discutie în staţia de troleibuse, intrasem în vorbă şi am spus că fac design interior. Curând m-a contactat şi am început lucrul. A fost primul proiect, l-am executat la un preţ destul de bun, ceea ce m-a încurajat să continui.
Acum pot vorbi despre un portofoliu de peste 150 de proiecte de interior al spaţiilor rezidenţiele create şi peste 40 de proiecte de interior a spaţiilor comerciale. Iar în spatele acestor cifre sunt mai mult de 250 de beneficiari ai serviciilor noastre care se bucură de un anturaj placut şi care sunt cei mai buni promotori ai serviciilor noastre.
Ideea de a-mi lansa propria afacere a venit după ce m-am dezamăgit în jobul pe care îl aveam. Imediat dupa absolvire m-am ciocnit cu problema angajarii , însă m-am angajat la două companii, dar eram nemulţumită de ceea ce făceam. Eu vroiam sa fac design interior şi am decis să mă documentez şi să ofer eu astfel de servicii. Am învăţat pe parcurs toate aspectele unei afaceri: relaţii cu clienţii, contabilitate, lucrul cu furnizorii şi cel mai important crearea echipei mele şi lucrul cu personalul.
Femeilor care au decis că vor să facă afaceri le zic bun venit în afaceri şi le spun că nu sunt singure. În jur sunt mulţi oameni dornici de a le ajuta. Şi atunci când se confruntă cu o problemă, trebuie să întrebe. Nu poate fi răspuns dacă nu este întrebare.
După ce l-am născut pe Robert mi-am zis: a face copii e mult mai greu decât a face afaceri. Şi dacă femeia a reşit să aducă pe lume un copil, păi oricare alt proiect e floare la ureche. Cum să nu reuşeşti? Robert e fiul meu care are deja cinci luni. El e cel mai dulce proiect al meu.
Un obstacol specific domeniului de design interior este faptul că puţine persoane conştientizează beneficiile elaborării unui proiect de design interior pentru o construcţie sau o reparaţie. Căci astfel se obţine un aspect frumos şi funcţional, dar de cele mai deseori se reduc şi cheltuielile. Însă, situaţia nu stă pe loc, evoluează, cererea pentru servicii de amenajări de interior creşte. Iar noi ne străduim să realizăm calitativ comenzile pe care le avem, fiindcă cea mai bună metodă de promovare a serviciului sunt rezultatele muncii noastre. Menţionez că majoritatea clienţilor noi vin la recomandarea persoanelor pentru care am realizat proiecte de design anterior.
Acum planific o altă afacere şi fac multe lucruri diferit faţă de ceea ce am făcut când am lansat ”Nadejda Vameş Interiors”. Abordez mult mai realist bugetul, am înţeles că sunt cheltuieli neplanificate şi că vânzările trebuie privite cu mai puţin optimism.
Planuiesc mai detaliat procesele interne de lucru în organizaţie şi consider că e mai înţelept să externalizezi unele servicii (contabilitate, întreţinere echipament) către profesionişti din domeniu. Pun accent pe dezvoltarea afacerii, pe vânzări de lungă durată şi nu pe profitul imediat. Afacerea necesită timp.
Familia a fost şi este cea mai importantă sursă de unde îmi alimentez energia, încrederea în sine şi curajul de a visa şi a pune visele în aplicare. Cred că încrederea oferită de ei mi-a dat curaj să încep. Datorită provocărilor pe care le aduce cu sine prima afacere, am întâlnit oameni minunaţi, care mi-au devenit mentori. De la Silvia Radu şi Veronica Arpintin, am preluat nu numai cunoştinţe de gestionare a afacerii, am învăţat cum să armonizez viaţa personală şi profesională, un aspect important pentru femeia antreprenor. Mă inspiră ideile de design şi modul de a crea a designerului englez Kelly Hoppen, admir capacitatea ei de a îmbina armonios frumuseţea şi funcţionalitatea obiectelor create. Donald Trump este idealul unui antreprenor, am în bibliotecă multe din cărţile sale, le citesc, urmăresc noutăţile despre activitatea acestuia şi încerc să aplic principiile sale în dezvoltarea afacerii.
Învăţ zilnic. Îmi place să învăţ şi îmi place să văd progresul meu. Sunt foarte organizată şi exigentă faţă de mine, mereu îmi face timp pentru autoinstruire.
Calitatea de membră a AFAM îmi oferă surse de informare, experienţă, istorii de succes şi un imbold puternic de a persevera în autoperfecţionare.
Majoritatea timpului liber îi aparţine fiului meu. Robert are cinci luni, creşte repede şi mă strădui să fiu cât mai mult timp alături. Mai încerc să găsesc timp pentru pictură. Îmi place să fac sport şi mă trezesc dimineaţa mai devreme ca să merg la sala de forţă, bazin. Îmi place să citesc cărţi de dezvoltare personală. Studiez cărţi de specialitate, desing, arhitectură. Fiecare proiect pe care îl realizez este unul diferit şi sunt permanent în cautare de idei, tendinţe din lumea design-ului şi a materialelor de construcţie, mobilier, ornamentare.
Afacerea e muncă grea. Toate femeile de succes din business pe care le cunosc muncesc mult şi îşi organizează timpul pe minute. Dar, concomitent, tocmai procesul de muncă îţi aduce satisfacţie.
Acest articol a fost creat in cadrul proiectului „Istoria mea de succes”, cu sprijinul Programului ONU „Femeile in politica”, implementat de Entitatea Natiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen si Abilitarea Femeilor (UN Women) si Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), in parteneriat cu Fundatia Est-Europeana si Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finantat de Guvernul Suediei.