Antreprenoarele din Ștefan Vodă au discutat despe oportunitățile de dezvoltare a antreprenoriatului feminin local.

Platforma Națională a Femeilor din Moldova (PNFM) o organizat, vineri 24 iunie 2016, atelierul de lucru ”Oportunități de dezvoltare a antreprenoriatului feminin în raionul Ștefan Vodă” care a găzduit 26 de antreprenoare din raion. Evenimentul a fost  organizat în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM),  Incubatorul de Afaceri  Ștefan Vodă , Consiliul Raional Ștefan Vodă și cu suportul FinComBank SA.

?

Activitatea a avut drept scop crearea unei platforme de dialog între antreprenoarele din regiune, societatea civilă și administrația publică locală. S-a discutat despre barierele întîlnite de antreprenoarele din raion, precum și soluțiile de impact pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri competitiv în raion cu includerea lor ulterioară în Agenda Locală de Business.

În mesajul său de salut, Președintele Consiliului Raional Ștefan Vodă, dl Nicolae Molozea,  a salutat inițiativa PNFM  de a reuni antreprenoarele pentru a identifica noi oportuntăți de abilitare economică a femeilor și a subliniat importanța implicării active a femeilor  care duce la identificarea noilor oportunități și valorificarea noilor sectoare de dezvoltare economică în regiune.

Tatiana Batușchina, Vicepreședinte PNFM, în discursul său, a vorbit despre avantajele implicării femeilor în viața social-economică a comunității, enumerînd istoriile de succes a antreprenoarelor din Republica Moldova și din Uniunea Europeană și subliniind care este valoarea adăugată adusă economiei prin abilitarea economică a femeilor.

unnameDFGdPentru informarea despre scopul, obiectivul și perspectivele de viitor ale PNFM, a fost efectuată prezentarea Platformei de către Ana Sochirca, coordonator programe ODIMM și punct de contact PNFM.

Pe parcursul exercițiului practic, antreprenoarele au identificat probleme precum: impozite și taxe locale mari, personal necalificat, lipsa spațiilor publice pentru promovarea produselor și serviciilor prestate de către agenții economici din raion, lipsa asociațiilor locale care ar apăra și promova drepturile mediului de afaceri din raion, lipsa unei asociații a femeilor ș.a.

?

Ca rezultat, în urma identificării barierelor, au fost propuse câteva soluții: crearea sesiunilor informative de către Inspectoratul Fiscal despre modificările care apar în legislația fiscală și de către Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă despre cursurile de instruire oferite de agenție. Antreprenoarele au decis că vor crea o asociație de femei în teritoriu pentru abilitarea economică și socială a femeilor, precum și o activitatate relativ nouă pentru Ștefan Vodă, organizarea de sesiuni de networking în scopul creării de parteneriate între agenții locali și susținerea producătorilor locali ceea ar conduce la o dezvoltare economică regională mult mai rapidă și eficientă.

La finalul evenimentului, reprezentanții FinComBank SA, au informat participantele despre produsele bancare pentru antreprenori și au adus la cunoștință că în Ștefan Vodă a fost deschisă o nouă filială a băncii.

Aducem sincere mulțumiri participantelor atelierului de lucru, administrației publice locale ale raionului Ștefan Vodă și băncii FinComBank SA pentru participarea activă în cadrul acestui eveniment.